Categories
Apa
  • Apa este singurul element din natură care poate lua mai multe forme: solidă, gazoasă şi lichidă;
  • Apa este considerată aliment şi este mai importantă chiar decât mâncarea! Un om poate supravieţui fără să mănânce aproximativ o lună, dar fără apă doar o săptămână;
  • Peştii de apă sărată beau apă, iar cei de apă dulce nu;
  • Corpul unei meduze este format în proporţie de 98% din apă;
  • Cercetătorii au demonstrat că apa fierbinte îngheaţă mult mai repede decât apa rece;
  • Alcoolul, ceaiul şi sucurile nu sunt surse ideale de apă pentru că au, suplimentar, un efect diuretic asupra corpului;
  • Cu cât este mai rece apa pe care o bem în timpul meselor, cu atât mai încet va fi procesul digestiv;
  • După studiile de la Universitatea din Wasington, un pahar cu apă calmează foamea la aproape 100% dintre persoanele aflate la dietă;
  • Studii ştiinţifice arată că, dacă bei între opt şi zece pahare cu apă pe zi, poţi calma semnificativ durerile de spate şi pe cele ale articulaţiilor;
  • Consumul insuficient de apă este cauza numărul unu a oboselii din timpul zilei;
  • scădere de doar 2% a apei din organism poate duce temporar la pierderea memoriei;
  • Scurtarea timpului de duş cu un minut poate economisi cca. 1653 de litri de apă pe lună;
  • Într-o viaţă de circa 70 de ani, un om consumă în medie 115 tone de apă, echivalentul a peste 2 vagoane cisternă;
  • Sunetul se propagă mult mai repede prin apă decât prin aer;
  • La om senzaţia de sete se instalează încă din momentul în care începe să se piardă 1% apă din organism;
  • În banană se regăseşte un procent de 75% apă, pe când într-o roşie cantitatea de apă este de aproximativ 95%;
  • Apa trebuie consumată la o temperatură de circa 5 grade celsius pentru a putea fi benefică organismului uman;
  • Cea mai pură apă se găseşte în Finlanda;
  • Cea mai mare parte din apa potabilă se află în gheţari;
  • Apa îmbuteliată este una dintre cele mai mari afaceri existente în domeniul alimentar;
  • 85% de boli din toată lumea se transmit prin intermediul apei;
  • Dacă un om pierde 2% de apă din masa corpului, el suferă de sete. În cazul în care procentul de apă pierdut va creşte până la 10, apar halucinaţiile. Dacă omul pierde 12% de apă nu se poate restabili fără ajutorul medicului. La pierderea a 20% omul moare;
  • Cea mai scumpă apă din lume este vândută în Los Angeles. Lichidul preţios, cu un gust şi valoarea pH-ului echilibrate, este ambalat în sticle cu pietre “Swarovski”. Preţul acestei ape este de 90 $ pentru un litru.

253 118 replies on “Curiozități”

DavidHoanysays:

Адвокат по медицинским делам в Москве представляет собой незаменимого специалиста, который помогает клиентам решать сложные юридические вопросы, связанные с медицинской практикой и правами пациентов. В условиях современного общества, где медицинские услуги становятся все более разнообразными и сложными, наличие профессионального юриста по медицинским вопросам становится критически важным. Адвокат по медицинским делам в Москве не только помогает защитить права своих клиентов в случае медицинской ошибки, но и предоставляет юридическую консультацию по вопросам получения медицинских справок, взаимодействия с медицинскими учреждениями и страховыми компаниями. Более того, его помощь может быть необходима при оформлении договоров на лечение, сборе доказательств и подготовке исковых заявлений, что делает процесс обращения в суд более структурированным и эффективным. Профессиональный юрист по медицинским вопросам также имеет опыт работы с различными медицинскими учреждениями и знает, как строить диалог с врачами и администрацией больниц, что является важным аспектом успешной защиты клиентов. Важно помнить, что адвокат по медицинским делам в Москве может существенно повысить шансы на положительный исход дела, обладая необходимыми знаниями законодательства и практическим опытом. Поэтому, если вы столкнулись с проблемами в области медицины или необходимостью защитить свои права, рекомендую обратиться за помощью к опытному адвокату по медицинским делам в Москве, который сможет предоставить квалифицированную поддержку и защиту ваших интересов.

Если вам нужна помощь юриста по медицинским вопросам, то в этом вам поможет грамотный специалист, который эффективно решит ваши вопросы и обеспечит качественную защиту ваших прав и интересов.

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *