Categories
Apa
  • Apa este singurul element din natură care poate lua mai multe forme: solidă, gazoasă şi lichidă;
  • Apa este considerată aliment şi este mai importantă chiar decât mâncarea! Un om poate supravieţui fără să mănânce aproximativ o lună, dar fără apă doar o săptămână;
  • Peştii de apă sărată beau apă, iar cei de apă dulce nu;
  • Corpul unei meduze este format în proporţie de 98% din apă;
  • Cercetătorii au demonstrat că apa fierbinte îngheaţă mult mai repede decât apa rece;
  • Alcoolul, ceaiul şi sucurile nu sunt surse ideale de apă pentru că au, suplimentar, un efect diuretic asupra corpului;
  • Cu cât este mai rece apa pe care o bem în timpul meselor, cu atât mai încet va fi procesul digestiv;
  • După studiile de la Universitatea din Wasington, un pahar cu apă calmează foamea la aproape 100% dintre persoanele aflate la dietă;
  • Studii ştiinţifice arată că, dacă bei între opt şi zece pahare cu apă pe zi, poţi calma semnificativ durerile de spate şi pe cele ale articulaţiilor;
  • Consumul insuficient de apă este cauza numărul unu a oboselii din timpul zilei;
  • scădere de doar 2% a apei din organism poate duce temporar la pierderea memoriei;
  • Scurtarea timpului de duş cu un minut poate economisi cca. 1653 de litri de apă pe lună;
  • Într-o viaţă de circa 70 de ani, un om consumă în medie 115 tone de apă, echivalentul a peste 2 vagoane cisternă;
  • Sunetul se propagă mult mai repede prin apă decât prin aer;
  • La om senzaţia de sete se instalează încă din momentul în care începe să se piardă 1% apă din organism;
  • În banană se regăseşte un procent de 75% apă, pe când într-o roşie cantitatea de apă este de aproximativ 95%;
  • Apa trebuie consumată la o temperatură de circa 5 grade celsius pentru a putea fi benefică organismului uman;
  • Cea mai pură apă se găseşte în Finlanda;
  • Cea mai mare parte din apa potabilă se află în gheţari;
  • Apa îmbuteliată este una dintre cele mai mari afaceri existente în domeniul alimentar;
  • 85% de boli din toată lumea se transmit prin intermediul apei;
  • Dacă un om pierde 2% de apă din masa corpului, el suferă de sete. În cazul în care procentul de apă pierdut va creşte până la 10, apar halucinaţiile. Dacă omul pierde 12% de apă nu se poate restabili fără ajutorul medicului. La pierderea a 20% omul moare;
  • Cea mai scumpă apă din lume este vândută în Los Angeles. Lichidul preţios, cu un gust şi valoarea pH-ului echilibrate, este ambalat în sticle cu pietre “Swarovski”. Preţul acestei ape este de 90 $ pentru un litru.

199 828 replies on “Curiozități”

KofabioPabsays:

СЛУЖБА БРОНИРОВАНИЯ — курортное агентство, которое каждому клиенту предлагает поддержку. Работаем на рынке туризма уже 9 лет. У нас больше 10 000 довольных клиентов. Имеем все условия для того, чтобы вы необходимые санатории и курорты в РФ и за ее пределами смогли быстро найти. Ищете служба бронирования гостиниц? Sbn.travel — тут можно больше информации узнать, посмотрите ее уже сейчас. Помогаем с организацией санаторно-курортного лечения и отдыха в РФ. Получаем только положительный отклик о нашей работе. Всегда готовы ответить на возникшие вопросы.

Osama bin laden. Revenue. Iraq war. How tall is taylor swift. Brian. Lethargy. Rick riordan. Diligence. Palmer house chicago. Swiss airlines. Chinese zodiac years. Angelina jolie. San juan islands. Rand paul. Leo dicaprio. Phoenix bird. Black widow. Neilia hunter. Excel. Woody allen. Jennifer lawrence movies. Tommy lee. Tommy lee jones. 1688. Hartford courant. Frond. Passion. Andes mountains. Monarch. Brown v board of education. Lantern. Quiet. Machine gun kelly. What is natural selection. Streaming media. Bob marley children. What did diddy do. It’s a wonderful life cast. Microsoft word. Miss universe. Tuberculosis. Lanai. What women want. Nebraska. Usa flag. Benedict cumberbatch movies and tv shows. Eclipse 2024. Barbados. Supercalifragilisticexpialidocious. Claremont. Skin cancer. Abercrombie. New year’s eve. Blacklist. Tight. Madagascar 2005. Emotions. Entropy. Dentistry. Pendulum. Ethics. https://x3.yxoo.ru/
Jose ramirez. Danny devito. Interphase. Parasite movie. Coriander. Maria shriver. Golden globe winners. Oh. Tachycardia. Cast of fried green tomatoes. Ocala fl. Margaret qualley. 27 club. Kingdom. Xray. The morning show. Precarious. Digital camera and. Aladdin. Sigourney weaver movies. Quebec. Typewriter. Dame. Assimilation. When is the eclipse 2024. 8 ball pool. George. Total eclipse 2024. Geisha. Sea world. Ada lovelace. Looney tunes. Nihilism. Ovechkin. Homogeneous. Squirting. Aol.com. Words that start with x. Shells. Fern. Sdi. Once upon a time in america. Ides of march. Birth control. Trivia questions. Microsoft excel. Beowulf.

Федерация — это проводник в мир покупки запрещенных товаров, можно купить гашиш, купить кокаин, купить меф, купить экстази в различных городах. Москва, Санкт-Петербург, Краснодар, Владивосток, Красноярск, Норильск, Екатеринбург, Мск, СПБ, Хабаровск, Новосибирск, Казань и еще 100+ городов.

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *