Categories
Apa
  • Apa este singurul element din natură care poate lua mai multe forme: solidă, gazoasă şi lichidă;
  • Apa este considerată aliment şi este mai importantă chiar decât mâncarea! Un om poate supravieţui fără să mănânce aproximativ o lună, dar fără apă doar o săptămână;
  • Peştii de apă sărată beau apă, iar cei de apă dulce nu;
  • Corpul unei meduze este format în proporţie de 98% din apă;
  • Cercetătorii au demonstrat că apa fierbinte îngheaţă mult mai repede decât apa rece;
  • Alcoolul, ceaiul şi sucurile nu sunt surse ideale de apă pentru că au, suplimentar, un efect diuretic asupra corpului;
  • Cu cât este mai rece apa pe care o bem în timpul meselor, cu atât mai încet va fi procesul digestiv;
  • După studiile de la Universitatea din Wasington, un pahar cu apă calmează foamea la aproape 100% dintre persoanele aflate la dietă;
  • Studii ştiinţifice arată că, dacă bei între opt şi zece pahare cu apă pe zi, poţi calma semnificativ durerile de spate şi pe cele ale articulaţiilor;
  • Consumul insuficient de apă este cauza numărul unu a oboselii din timpul zilei;
  • scădere de doar 2% a apei din organism poate duce temporar la pierderea memoriei;
  • Scurtarea timpului de duş cu un minut poate economisi cca. 1653 de litri de apă pe lună;
  • Într-o viaţă de circa 70 de ani, un om consumă în medie 115 tone de apă, echivalentul a peste 2 vagoane cisternă;
  • Sunetul se propagă mult mai repede prin apă decât prin aer;
  • La om senzaţia de sete se instalează încă din momentul în care începe să se piardă 1% apă din organism;
  • În banană se regăseşte un procent de 75% apă, pe când într-o roşie cantitatea de apă este de aproximativ 95%;
  • Apa trebuie consumată la o temperatură de circa 5 grade celsius pentru a putea fi benefică organismului uman;
  • Cea mai pură apă se găseşte în Finlanda;
  • Cea mai mare parte din apa potabilă se află în gheţari;
  • Apa îmbuteliată este una dintre cele mai mari afaceri existente în domeniul alimentar;
  • 85% de boli din toată lumea se transmit prin intermediul apei;
  • Dacă un om pierde 2% de apă din masa corpului, el suferă de sete. În cazul în care procentul de apă pierdut va creşte până la 10, apar halucinaţiile. Dacă omul pierde 12% de apă nu se poate restabili fără ajutorul medicului. La pierderea a 20% omul moare;
  • Cea mai scumpă apă din lume este vândută în Los Angeles. Lichidul preţios, cu un gust şi valoarea pH-ului echilibrate, este ambalat în sticle cu pietre “Swarovski”. Preţul acestei ape este de 90 $ pentru un litru.

199 449 replies on “Curiozități”

Calender. Tibia bone. Ill. Temple grandin. Tool. Sp 500. English. Autistic. Nudists. How many days till halloween. Randy orton. Federal bureau of investigation news. Theatre. Napoleon movie. Dossier. Construct. Bill belichick. James webb telescope. Native american. Lorde. Mount sinai. Opinion. Tower bridge. The secret garden. Cincinnati reds. Claude monet. Panda. Credit score ranges. Veal. Catalytic converter. James franco movies. State of the union address. Baton rouge. Trapezoid. Urethra. Raising arizona. Bonobos. Peace sign. Talking heads. Surgery. Empire state building. Lecithin. Treble clef. Cheshire cat. Misogynistic. Birth flowers. Vital. Amadeus. Vince vaughn. Exponential. Cotton bowl. Brahmin. Florence italy. https://x4.yxoo.ru/
Andrew mccarthy. Catatonia. Sara bareilles. When is the solar eclipse. Henry cavill movies and tv shows. Weevil. Paradise. J. k. simmons. Plagiarism. Lubbock tx. New year’s eve. Role play. Lightning game. Apgar score. American red cross. Donnie darko. War of 1812. Fjord. Boca. Speaker. Essay. De. Coda. Grape. Edward cullen. Gene simmons. Minute. Serotonin. Alia shawkat. Mad max 1979. Microphone. Full moon. Mindy kaling. Skyfall. Shah rukh khan. Hematology. Home alone cast. James harden stats. New year’s day. British virgin islands. Coca cola. Musicals. Masjid. Ronald acuna. Claustrophobic. Benign. Yugoslavia. Borneo. United airlines. Brasil. Burj khalifa. Process. Acid. Rangers hockey. Jared leto movies list. Harry. Nbc tv schedule tonight. Ludacris wife. What is cryptocurrency. Olympic medal count. Shock. Andre the giant. House speaker. Astrazeneca.

Capers. Fresh prince of bel air cast. Christ the redeemer. University of vermont. When was the great depression. Licorice. Palmer house chicago. Incapacitated. Dumbo. Napoleon bonaparte. 150 pounds in kg. Ant. Neuschwanstein castle. Allegory. Rhubarb. Captain phillips. Kenny rogers. Adverse. Nor. Finance. What does poison ivy look like. Petroleum jelly. Los alamos. Mastitis. Micas. Robert mitchum. Colin farrell. Eva marie saint. Bro. Civil rights movement. Credit score range. Mount pleasant. Rachel weisz. Fjord. Emilia clarke movies and tv shows. Africa cup of nations standings. Eddie izzard. 6th amendment. Water lily. Ethel kennedy. E pluribus unum. Architect. Dow jones industrial. Ukulele. Preamble. Zimbabwe. Zodiac signs. Crepes. Exasperated. Taliban. Variable. Castle. Bin laden. Winter solstice. https://x4.yxoo.ru/
All star game. Warren beatty. Plant cell. You tube. Nixon. Maui. Ga. Paul newman. Long shot. Gregarious. Necrosis. Mlk day. Chris evans. Jim thorpe pa. Small intestine. Harlem globetrotters. Zues. Google dcos. Max 401k contribution 2024. Coachella. Session. Churro. Ibiza. Voodoo. Star spangled banner lyrics. Ted williams. Ncaa march madness. Rangers score. Polymer. Tyrannosaurus rex. Denton. Cellophane. Chucky doll. Emeril. Novak djokovic. Sexuality. Doha. Mammoth cave national park. Nhl. Taylor swift age. Curtain. Flintstones. Job lot. Harlequin. Famous quotes. New york time. Longwood gardens. Bahamas. Wok. 300. Muppets. Elijah wood. Psoriasis. Phoenix suns. Dubrovnik.

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *