Categories
Apa
  • Apa este singurul element din natură care poate lua mai multe forme: solidă, gazoasă şi lichidă;
  • Apa este considerată aliment şi este mai importantă chiar decât mâncarea! Un om poate supravieţui fără să mănânce aproximativ o lună, dar fără apă doar o săptămână;
  • Peştii de apă sărată beau apă, iar cei de apă dulce nu;
  • Corpul unei meduze este format în proporţie de 98% din apă;
  • Cercetătorii au demonstrat că apa fierbinte îngheaţă mult mai repede decât apa rece;
  • Alcoolul, ceaiul şi sucurile nu sunt surse ideale de apă pentru că au, suplimentar, un efect diuretic asupra corpului;
  • Cu cât este mai rece apa pe care o bem în timpul meselor, cu atât mai încet va fi procesul digestiv;
  • După studiile de la Universitatea din Wasington, un pahar cu apă calmează foamea la aproape 100% dintre persoanele aflate la dietă;
  • Studii ştiinţifice arată că, dacă bei între opt şi zece pahare cu apă pe zi, poţi calma semnificativ durerile de spate şi pe cele ale articulaţiilor;
  • Consumul insuficient de apă este cauza numărul unu a oboselii din timpul zilei;
  • scădere de doar 2% a apei din organism poate duce temporar la pierderea memoriei;
  • Scurtarea timpului de duş cu un minut poate economisi cca. 1653 de litri de apă pe lună;
  • Într-o viaţă de circa 70 de ani, un om consumă în medie 115 tone de apă, echivalentul a peste 2 vagoane cisternă;
  • Sunetul se propagă mult mai repede prin apă decât prin aer;
  • La om senzaţia de sete se instalează încă din momentul în care începe să se piardă 1% apă din organism;
  • În banană se regăseşte un procent de 75% apă, pe când într-o roşie cantitatea de apă este de aproximativ 95%;
  • Apa trebuie consumată la o temperatură de circa 5 grade celsius pentru a putea fi benefică organismului uman;
  • Cea mai pură apă se găseşte în Finlanda;
  • Cea mai mare parte din apa potabilă se află în gheţari;
  • Apa îmbuteliată este una dintre cele mai mari afaceri existente în domeniul alimentar;
  • 85% de boli din toată lumea se transmit prin intermediul apei;
  • Dacă un om pierde 2% de apă din masa corpului, el suferă de sete. În cazul în care procentul de apă pierdut va creşte până la 10, apar halucinaţiile. Dacă omul pierde 12% de apă nu se poate restabili fără ajutorul medicului. La pierderea a 20% omul moare;
  • Cea mai scumpă apă din lume este vândută în Los Angeles. Lichidul preţios, cu un gust şi valoarea pH-ului echilibrate, este ambalat în sticle cu pietre “Swarovski”. Preţul acestei ape este de 90 $ pentru un litru.

199 716 replies on “Curiozități”

Churro. Pelican. Miniature pinscher. John dillinger. Houston texans. Rwandan genocide. Bob hope. Malcolm in the middle. Octordle. Ivf meaning. Equestrian. Bobcat. Starry night. Cynthia nixon. Dawson’s creek cast. Blood meridian. Iphone 4. Amelie. West indies. Gallbladder. Let. Utube. G.. Andre the giant. Poison oak. When they see us. Madeira. Machiavellianism. Storm. Pancetta. James cook. Split movie. Katherine heigl. Trisomy 18. Thomas edison. Barn. Paul bettany. Whistleblower. Pr. Block island. Peripheral. Peak colorado. Akash ambani. Albeit. Prophylactic. January 6. Villanova university. Calypso. Us map. Ether. Hubris definition. Sharpei. 25th amendment. Luck. Tower. Comprehensive. Cheyenne. Silverfish. Tallahassee. Lindsey graham. Catherine o’hara. Ryan gosling movies. Palestine map. Drudge report. https://x4.yxoo.ru/
Tudor. Gooseberry. Australian kelpie. Sherman. Ufo news. A different world. Petechiae. Grant hill. Infinity symbol. Marvels. Preen meaning. Outerbanks. Nihilistic. Jefferson. Haliburton. Plum. Parents. Josh allen stats. Worm. Grey’s anatomy. Fernandina beach. The alchemist. Internet service. James corden. Bruno mars. Absolutely. Nazi. Patagonia. Sled. Lisbon. Saber tooth tiger. Bjork. Flaxseed. Fleece. Seal. Intolerable acts. Project 2025 summary. Gin. Sp500 index. Bald eagle. Alan alda. Chestnut. Polyamory. Drudge report. Martyr. John witherspoon. Cillian murphy. Worcester. Chichen itza. Katie couric. Ronald acuna. Law abiding citizen. Indonesia. Shark attack. Feature. Kidney failure. Roach. Rooms to go outlet. Moonrise kingdom. Wilmington nc. Today’s date. Meet the fockers. Consent. Magic mushrooms.

Green bay packers. The university of arizona. Lily. Max verstappen. Crossword puzzle. Robert oppenheimer. Ovechkin. Isp. James spader. Jennifer connelly. Hct blood test. Cellulitis. Aclu. Perpendicular. Hypotenuse. General motors. Roman nose. Caster oil. N. Sinner tennis. When did ww2 start. Alyson hannigan. Quinoa. Cis meaning. Brachiosaurus. Herpes simplex. Ubiquitous definition. Mike myers. Donatello. Thc. Intolerable acts. Raleigh. Michelle obama. Isabella rossellini. Hubie halloween. Sean hannity. Monster. Knives out. Beirut. Thes. Nicole kidman movies and tv shows. Clavicle. Brittany spaniel. Florence pugh. Idioms. Armoire. Fascism. Chris pratt movies. Bundesliga. The house that jack built. Starwars. Kilt. Graves disease. Viagra. Witch. Spam. Revolutionary war. Chaos. Inquiry. https://x3.yxoo.ru/
Damian lillard. Claddagh ring. Vocabulary. Ibis. Wombat poop. Caracal. The italian job. Banshee. Mamas family. Jj abrams. Pictured rocks. Transportation. Vestibule. Blooms taxonomy. Fable. Moth. The replacements. Superbowl scores. Bill cosby. Docile. Onomatopoeia. Caribbean. Andrew mccutchen. Woody woodpecker. Oblivious. Numerology. Chris von erich. Enron. Hephaestus. Knoxville tn. Impala. Drink. Ayn rand. Bottle. Yves saint laurent. Fortitude. Sharp objects. Silk. Malawi. Adder. Maple tree. Redwood forest. Pepperoni. Trident. Billy crudup. Pinecone. Cavalier king charles spaniel. Adaptation. Lynx. Airbus a320. Verbiage. One direction. Apprehension. Malachite. Her. To. Ed helms. 150 lbs to kg. Abercrombie and fitch. Cyprus. Tonsillitis symptoms. Carlo acutis. Grown ups.

Добавить комментарий

Ваш адрес email не будет опубликован. Обязательные поля помечены *